Scuză-mă Anişca pentru că ţi-am luat titlul,dar nu aveam nicio idee.
Acum să vă prezint de ce sunt al naibii de fericită.Am găsit o poezioară de-a mea.Mi-am amintit de ea azi la română când ne-a citit profa o poezie.
Precizez că este veche.Colegele mele din clasa I ştiu foarte bine pasiunea mea pentru scris.
Nu i-am pus un titlu,v-aş lăsa pe voi să îi puneţi unul care credeţi că i se potriveşte.
So , here it goes :
Ascultă-mi glasul demult pierdut,
Opreşte-te o clipă ! Zi-mi,auzi ceva ?
Îţi mai aminteşti cât îţi plăcea ?
Să-mi simţi durerea,s-o alini râzând,
Sa privim uimiţi spre eternul început...
Nimic din ce-a fost nu va mai fi
Dar spune-mi ! Oare tu,cât vei mai iubi ?
Nici eu nu îi inţeleg sensul sau mesajul ! Este atât de veche.Nu îmi amintesc cu ce sentiment am scris-o.
E asa frumoasăăă. ;x
RăspundețiȘtergeree superba puiuts >:D< maria.
RăspundețiȘtergereIa uite cine il urmareste pe Eminescu !
RăspundețiȘtergereEram fana nambăr oan a lui Eminescu când eram mică.Şi mi-e dor de cursul pe care îl faceam.Făceam şi eu ce-mi plăcea , măcar o dată.
RăspundețiȘtergeretitlu:
RăspundețiȘtergeremiss everything
nu stiu de ce da'mi place cum suna
poezia e superba
^^